Camelia Voinea, antrenoarea care acum se află în mijlocul unui scandal în gimnastică, este angajața CS Farul Constanța, în timp ce fiica ei, Sabrina Voinea, este legitimată la CSM Constanța, club care a anunțat că susține abuzurile și că este alături de Camelia Voinea.
„Camelia Voinea este delegată legal la lotul național din anul 2003 și nu a mai antrenat niciun sportiv al clubului nostru după transferul Sabrinei la celalalt club al Constanței (2023)”, spune Aurelian Arghir, directorul CS Farul Constanța.
NOTĂ: Cu privire la acest răspuns duminică, 23 noiembrie, ora 11.00, directorul CS Farul Constanța a revenit cu un mesaj în care precizează: Bună ziua. Citind materialul dumneavoastră și revăzând mesajul transmis de mine, pentru o corectă informare a publicului, vă rog sa faceti rectificarea că, la punctul 1 al răspunsului nostru, ne referim la anul 2025 si nu la anul 2003, asa cum inexact v-am transmis. Facem aceasta rectificare intrucat in întrebarea dumneavoastră spuneti ” in acest moment„. Va multumesc.
Directorul spune că nu poate estima când s-au petrecut faptele prezentate de publicația Golazo dar, atât Sabrina, cât si Camelia au reprezentat clubul Farul, până în 2023, când Sabrina a fost transferată la CSM.
Aurelian Arghir a fost numit director al clubului în anul 2021, iar de atunci până în prezent directorul susține că este exclus să fi avut loc astfel de acte. „Nu reprezintă un mod de lucru pe care îl folosesc antrenorii clubului Farul”.
De la CS Farul Constanța, deși nu antrenează niciun sportiv, antrenorul Camelia Voinea are un salariu adecvat funcției sale, în suma de 3.947 de lei net.
