Echipa de handbal a CS Medgidia are șanse mai mari de promovare în Liga Zimbrilor pe fondul problemelor financiare cu care se confruntă Steaua bucurești și a sancțiunilor impuse acestei echipe.
„Steaua București traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. Liderul play-off-ului a fost penalizat cu 3 puncte din cauza restanțelor către mai mulți jucători, iar riscul unor noi sancțiuni rămâne dacă problemele nu vor fi rezolvate. În plus, incertitudinea legată de viitorul echipei este tot mai mare, în condițiile în care nu au fost făcute transferuri pentru sezonul viitor, iar o parte dintre jucători își caută deja alte echipe.
În acest context, CS Medgidia, aflată pe locul 3, are o oportunitate importantă de a urca în clasament pe unul din cele 2 locuri care asigură promovarea directă. CS Medgidia mai are de disputat două partide din play-off, ambele în deplasare”, transmite clubul din Medgidia.
