În Sala Polivalentă “Ion C. Neagu” din Călărași s-au încheiat întrecerile Campionatului Național Individual de Juniori 4 la lupte, competiție la care au participat 320 de sportivi din toată țara.
CS Năvodari a fost reprezentat la aceste Campionate Naționale de patru sportivi (două fete și doi băieți), care au avut evoluții apreciate.
Cea mai bună prestație a avut-o la categoria 69 kg, Andreea Ulmeanu care a reușit să-și adjudece titlul de vicecampioană națională și medalia de argint.
La categoria 48 kg, Robert Nistor a luptat în finala mică și a încheiat concursul pe locul al 5-lea.
Evoluții promițătoare pentru viitoarele competiții au avut și Elena Purcariu la categoria 32 kg. și Sebastian Comănici la categoria 44 kg.
Sportivii sunt pregătiți la CS Năvodari de antrenorii Ionuț Jidovu și Giorgios Papazou.
