Antrenorul emerit Traian Bucovală, născut la Caliacra (Bulgaria) în urmă cu 90 de ani, este cel care și-a pus amprenta decisiv pe handbalul de performanță constănțean şi românesc. Traian Bucovală a murit pe 1 noiembrie 2025.
„Legendă a sportului Constănțean, Traian Bucovală i-a adus municipiului titluri naţionale la handbal feminin, îndreptându-și priceperea şi pasiunea în multe direcții: profesor de gradul I (la şcoală şi la liceu), antrenor (atât la Constanţa, cât şi la Naţionalele României), cadru universitar, conducător de structuri sportive, inspector şcolar de specialitate, oficial federal”, spune cei de la Clubul Sportiv Școlar Numărul 1 Constanța (CSS1).
Conform aceleiași surse, Traian Bucovală a activat în învăţământ peste 35 de ani dintre care mulți ani petrecuți ca profesor/antrenor la Şcoala Sportivă de Elevi numărul 1 (care a primit din 1976 denumirea de Clubul Sportiv Şcolar numărul 1), director adjunct (1967-1979) şi director (1991-1998) , apoi inspector şcolar de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa (1979-1990).
La junioare, a obţinut pentru Constanţa două titluri naţionale
În calitate de profesor-antrenor la catedra de handbal, în diferite etape, începând cu 1967 şi până în 1998, „Traian Bucovală a desfăşurat o intensă activitate de selecţie, pregătire şi promovare a numeroase handbaliste în grupele de avansate şi performanţă de la CSS1 Constanța, Ştiinţa şi Hidrotehnica – Tomis, dar şi la loturile României. La junioare, a obţinut pentru Constanţa două titluri naţionale (1969, 1974) şi o medalie de argint (1975)”, arată CSS1.
Între 1969 şi 1978, Traian Bucovală a activat la loturile naţionale ale României: secund şi principal la junioare (1968-1974), secund şi principal la tineret (1974-1976), secund la senioare (1976-1978). În 1992, a primit titlul de antrenor emerit, iar în decursul activităţii sale a adunat şi alte distincţii din partea Federaţiei Române de Handbal, a Ministerului Tineretului şi Sportului și a autorităților locale.
Clubul Sportiv Școlar nr.1 Constanța transmite sincere condoleanțe familiei indoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Sursa foto: CSS1
