Home SpecialSala Polivalentă din Constanța a rămas fără finanțare? La Tulcea vor continua lucrările

Sala Polivalentă din Constanța a rămas fără finanțare? La Tulcea vor continua lucrările

by Matei Vlad

Sala Polivalentă din Tulcea (foto stânga-deschidere) va fi inaugurată în 2026, în timp ce la Sala Polivalentă din Constanța (foto dreapta-deschidere) nu se va lucra din cauza lipsei banilor.

Citește și: De ce Sala Polivalentă din Tulcea este aproape terminată, iar cea de la Constanța este departe de finalizare. Explicațiile CNI – Constanta Sport News

Ministerul de Finanțe a publicat în urmă cu câteva zile lista actualizată a proiectelor de investiții publice semnificative – un instrument esențial pentru urmărirea modului în care sunt cheltuiți banii publici și pentru evaluarea impactului lor în economie. Vorbim despre un total de 195 de proiecte, din care 32 derulate prin CNI SA, cu o valoare totală de 457,7 miliarde lei (peste 90 de miliarde de euro), selectate și ierarhizate pe baza unor criterii tehnico-economice clare.

„Această listă, aprobată de Guvern, stă la baza construcției bugetului de stat pentru 2026 și arată direcțiile strategice ale României”, spun cei de la Compania Națională de Investiții (CNI).

Pe lista amintită figurează finanțarea și în 2026 a lucrărilor pentru finalizarea construirii Sălii Polivalente din Tulcea. În schimb, pe aceeași listă nu se regăsește și finanțarea continuării lucrărilor la Sala polivalentă din Constanța, un proiect ce se derulează cu frâna de mână trasă.

LISTA poate fi consultată aici: listaproiecteinvestiipublice2025Anexa1_09012026.pdf

Neincluderea lui în lista de priorități a statului român ne face să credem că în 2026 lucrările vor fi sistate, astfel că visul constănțenilor de a avea o Sală Polivalentă demnă de un municipiu se diluează din ce în ce mai mult.

Citește și: Construirea Stadionului „Gheorghe Hagi” din Constanța, pe lista investițiilor Guvernului în 2026

You may also like

Leave a Comment