Secția de box, în perioada 25 – 31 mai, Sala Sporturilor din Năvodari va găzdui, întrecerile Cupei României la box pentru cadeți, competiție care va reuni sportivi din întreaga țară. Cei opt tineri pugiliști care vor reprezenta CS Năvodari sunt în ordinea categoriilor: David Ștefan – categoria 38 kg, Fabian Jipeanu – 40 kg, Rahim Ali – 46 kg, Mihai Corsei – 50 kg, Andrei Enache – 54 kg, Sebastian Taraș – 54 kg, Robert Șchiopu – 57 kg, Cătălin Vasilică – 57 kg. Săptămâna trecută, la Cupa României de box feminin desfășurată la Eforie Nord, CS Năvodari a ocupat locul I pe țară, la cadete, obținând un rezultat extraordinar, cu 6 medalii, dintre care 2 de aur, 2 de argint și 2 de bronz. Alte 2 medalii au fost câștigate la senioare. Antrenor Marcel Jipeanu.
Secția de rugby, antrenamente intense pentru echipele de juniori ale CS Năvodari, care vor participa între 29 și 31 mai, la competiția de mini-rugby programată pe plaja „Nautic” din Năvodari. De la clubul nostru vor evolua echipele U8, U10, U12, U14. Și-au anunțat participarea 10 cluburi din țară și aproximativ 200 de tineri rugbyști. Antrenori Cornel Suciu, Robert Diaconescu.
Secția de kempo, sâmbătă, 23 mai, Sala Sporturilor din Năvodari este gazda celei de-a 9-a ediții a “Cupei New K1 Generation” pentru copii, juniori, tineret și seniori desfășurată pe reguli K1. CS Năvodari va fi reprezentat de 20 de sportivi, care vor încerca să câștige cât mai multe medalii. Această competiție promovează spiritul sportiv, disciplina și respectul, având deviza: „Luptă în ring, nu pe stradă!” Antrenori Marcel Jipeanu, Elena Șchiopu.
Secția de fotbal, seniori, sâmbătă, 23 mai, ora 13, CS Eforie – CS Năvodari. Antrenori Constantin Funda, Ciprian Cazan.
Juniori A1, sâmbătă, 23 mai, ora 11, CS Eforie – CS Năvodari. Antrenor Constantin Gechereanu.
Juniori B, sâmbătă, 23 mai, ora 15, teren “Chimia”, CS Năvodari – Real Năvodari. Antrenor Adrian Manea.
Juniori C, sâmbătă, 23 mai, ora 18, teren “Chimia”, CS Năvodari – Farul Constanța. Antrenor Marius Dinicu.
Juniori D, sâmbătă, 23 mai, ora 10,30 Victoria Tulcea – CS Năvodari. Antrenor Cristian Mihăilă.
Juniori E1, sâmbătă, 23 mai, ora 15, teren “Balon”, CS Năvodari – Black Sea Năvodari. Antrenor Nicolae Tudorici.
