Home HandbalEnis Murtaza și-a anunțat candidatura la șefia Asociației Județene de Handbal Constanța. „Toate cluburile trebuie să fie ascultate, respectate și tratate egal”

Enis Murtaza și-a anunțat candidatura la șefia Asociației Județene de Handbal Constanța. „Toate cluburile trebuie să fie ascultate, respectate și tratate egal”

by Redactia

Enis Murtaza, fost sportiv, actualmente antrenor și conducător de club sportiv, și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Handbal Constanța.

„Respect activitatea și realizările celor care au condus până acum această instituție. Au existat lucruri bune care au contribuit la dezvoltarea handbalului județean și care merită apreciate. În același timp, consider că au existat și situații care au generat nemulțumiri în rândul cluburilor afiliate, decizii percepute ca fiind lipsite de echilibru și tratamente diferite aplicate membrilor aceleiași comunități”, spune Murtaza într-o postare pe Facebook.

În acest moment, Asociația Județeană de Handbal Constanța este condusă de Mihăiță Moldoveanu.

„Cred că a venit momentul unei schimbări bazate pe transparență, dialog, respect și echidistanță. Îmi doresc o asociație în care toate cluburile să fie ascultate, respectate și tratate egal, indiferent de nume, rezultate sau influență”, adaugă Murtaza.

Viziunea lui Murtaza pentru AJH:

  • Respect pentru toate cluburile afiliate;
  • Decizii transparente și corecte;
  • Susținerea dezvoltării arbitrilor și antrenorilor;
  • Sprijin real pentru copii și juniori;
  • Colaborare și unitate în interesul handbalului constănțean.

„Candidez pentru a construi împreună un mediu sănătos, echilibrat și orientat către viitor, în care interesul copiilor și dezvoltarea handbalului să fie întotdeauna pe primul loc”, concluzionează Enis Murtaza.

You may also like

Leave a Comment