Proiectele legate de infrastructura sportivă sunt întârziate sau chiar abandonate, în municipiul Constanța. Cele mai importante, Stadionul și Sala polivalentă, pot intra în cartea recordurilor la numărul de minciuni legate de începerea lucrărilor sau la termenele de finalizare.
După ce i-a mințit pe constănțeni în legătură cu momentul demarării lucrărilor la viitorul Stadion „Gh. Hagi”, acum primarul Vergil Chițac s-a apucat de lansat termene cu privire la momentul finalizării Sălii Polivalente din Constanța, o investiție a Companiei Naționale de Investiții (CNI) care a început pe 11 mai 2020 și trebuia finalizată în 2021.
Suntem în august 2026, iar primarul anunță că în vara anului viitor am putea avea și noi (Tulcea are deja sala funcțională, deși au început lucrările de construire după Constanța):
„Lucrările la Sala Polivalentă sunt în desfășurare. La partea superioară a clădirii lucrăm la învelitoare. La exterior muncim la zidurile de sprijin, la sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale, la închiderile cu panouri termoizolante, la fațade și la peretele cortină. La interior, echipele de muncitori lucrează la compartimentări și la instalații (hidranți, termice, sanitare, electrice, ventilație, climatizare). Sunt optimist că, la cum se lucrează astăzi, într-un an vom putea găzdui evenimente”, spune primarul pe Facebook.

Sursa foto deschidere: VC

1 comment
[…] Citește și: După ce i-a mințit pe constănțeni în legătură cu Stadionul, primarul Vergil Chițac a trecut … […]