Duminică , 25 octombrie, s-au desfășurat meciurile etapei a treia din Liga I de baschet masculin, ligă în care sunt înscrise două echipe din Constanța: Fly OC și CSU Neptun/Cruisers. Din păcate, ambele echipe au fost învinse.
Fly OC, antrenată de Adrian Cătălin Oprea, a jucat acasă în compania celor de la ACS SFSports Bucuresti. Rezultatul final: 80-97. Astfel, băieții lui Oprea bifează al treilea eșec consecutiv în Liga I, după ce au pierdut în fața celor de la CS Universitar Ploiești (43-76) și CS Universitar Târgoviște (42-95).
Și echipa CSU Neptun/Cruisers a pierdut cu 77-68 partida jucată în deplasare cu CSO Voluntari 2. „La Voluntari am avut un nou test important și am rămas în luptă până la final”, spun cei de la Cruisers. Până acum, echipa a bifat două înfrângeri și o victorie în Liga I.
