Home FotbalFarul Constanța, eliminată din UEFA Youth League de Sheriff Tiraspol. Rezultatul final, decis la penalty-uri

Farul Constanța, eliminată din UEFA Youth League de Sheriff Tiraspol. Rezultatul final, decis la penalty-uri

by Matei Vlad

Farul Constanța a ratat calificarea în faza următoare a UEFA Youth League, competiția europeană rezervată celor mai bune echipe de juniori. Campioana României la nivelul Ligii de Tineret în sezonul 2025/2026 a fost eliminată de Sheriff Tiraspol, campioana Republicii Moldova, după un retur dramatic, decis la loviturile de departajare.

  • sursa foto: Academia Hagi

După victoria cu 2-0 obținută în partida tur, disputată la Ovidiu, formația pregătită de Stere Banoti a pornit cu prima șansă la calificare. Returul de miercuri, 4 noiembrie, de la Tiraspol, a avut însă un deznodământ dureros pentru constănțeni: Sheriff s-a impus cu 3-1 în timpul regulamentar și a câștigat apoi cu 7-6 la penalty-uri.

Farul a început excelent confruntarea și a deschis scorul încă din minutul 7, prin Andrei Oancea, care a transformat o lovitură de la 11 metri. Același jucător înscrisese și în tur, tot din penalty, în prelungirile partidei, după ce Matei Berchez deschisese scorul pentru dobrogeni.

Gazdele au restabilit egalitatea în minutul 40, prin Egor Ivanov, astfel că la pauză tabela indica 1-1. Finalul întâlnirii a fost însă unul de coșmar pentru echipa constănțeană. Vladimir Cecetchin a înscris pentru 2-1 în minutul 72, iar șase minute mai târziu Egor Ivanov a reușit dubla și a dus scorul la 3-1. Astfel, Sheriff a egalat scorul general, 3-3, iar calificarea urma să fie decisă la loviturile de departajare.

Nici seria penalty-urilor nu a fost lipsită de emoții. Farul a transformat șase lovituri de la 11 metri, prin D. Dragomir, G. Șifiringă, A. Oancea, I. Podoleanu, D. Carabaș și A. Oglindă, însă a ratat prin D. Tripon, S. Rezmiveș și R. Plugaru.

De partea cealaltă, Sheriff a înscris de șapte ori, prin I. Jeju, V. Burcă, A. Fenin, N. Pavlenco, V. Agatiev, V. Cecetchin și A. Prodius, câștigând seria cu 7-6 și obținând calificarea.

Farul Constanța a încheiat astfel aventura europeană din UEFA Youth League, după o dublă manșă în care a fost foarte aproape de calificare, dar a cedat în fața campioanei Moldovei în urma unui retur spectaculos și a unei serii de penalty-uri extrem de tensionate.

Echipa Farului în partida retur: D. Barbu – E. Neamțu (A. Oglindă ’86), R. Plugaru, A. Filea, D. Dragomir – A. Oancea, I. Podoleanu (c), A. Telehoi (S. Rezmiveș ’74) – D. Tripon, A. Minescu (G. Șifiringă ’74), M. Berchez (D. Carabaș ’86).

Rezerve: E. Baran, D. Bâtu, A. Pambuca, T. Iordache, A. Avram.

You may also like

Leave a Comment