Finalizarea și inaugurarea în această vară a Sălii Polivalente din Tulcea (Danubius Arena) aduce plus-valoare municipiului Tulcea și întregului județ. Iar acest lucru se vede prin interesul anumitor Federații de a desfășura competiții oficiale aici, anumitor cluburi private, dar și a cluburilor sportive din țară care aleg Tulcea ca loc de desfășurare a cantonamentelor.
Astfel, băieții de la CS Dinamo Volei, campionii României, au ales Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena” pentru cantonamentul și pregătirea noului sezon. La antrenamentul din seara zilei de miercuri, 2 septembrie,, echipa a fost întâmpinată de Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
„Le mulțumim pentru încredere și pentru cuvintele frumoase adresate tulcenilor și sălii noastre. Ne bucură cu atât mai mult faptul că sportivii și staff-ul dinamovist au avut ocazia să se întâlnească și cu tinerii voleibaliști din Tulcea. Danubius Arena este a tulcenilor, iar ușile ei sunt deschise pentru performanță, pentru sport și pentru marile echipe ale României”, transmit reprezentanții Danubius Arena.
