Home SpecialCe spune DNA despre dosarul de corupție în care sunt inculpați Cîrjă Lucian Sorin (președintele Asociației Județene de Fotbal) și deputata Mirela Matichescu (PSD)

Ce spune DNA despre dosarul de corupție în care sunt inculpați Cîrjă Lucian Sorin (președintele Asociației Județene de Fotbal) și deputata Mirela Matichescu (PSD)

by Călin Gavrilaș

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe 11 martie 2026, să retransmită către DNA rechizitoriul în care sunt inculpați, printre alții, deputata PSD Mirela Matichescu și Lucian Sorin Cîrjă (foto deschidere), președintele Asociației Județene de Fotbal Constanța. Instanța a dispus atunci comunicarea încheierii motivate către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, pentru ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, procurorul să procedeze la remedierea neregularităţii rechizitoriului, în sensul descrierii faptelor referitoare la inculpaţii anterior nominalizaţi şi în ceea ce priveşte infracţiunile precizate, astfel încât să poată fi stabilite obiectul şi limitele judecăţii şi, de asemenea, să comunice Judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor sau solicită restituirea cauzei.

Citește și: Curtea de Conturi: Asociația Județeană de Fotbal Constanța a decontat ilegal peste 800.000 de lei de la Consiliul Județean

Suntem în iulie 2026, iar reporterii Constanța Sport News au vrut să vadă care este stadiul acestui dosar penal, dacă el se va reîntoarce la ICCJ pentru a fi judecat sau nu.

„Vă facem cunoscut faptul că, până în prezent, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a comunicat încheierea motivată prin care a dispus restituirea cauzei la parchet. În lipsa acesteia, procurorul nu poate cunoaște considerentele care au stat la baza soluției și, implicit, aspectele ce trebuie remediate. După comunicarea încheierii motivate, procurorul va proceda la analizarea acesteia și va dispune măsurile procesuale care se impun, potrivit legii”, ne-a transmis DNA.

Citește și: Consiliul Județean a demarat un control la Asociația Județeană de Fotbal Constanța după ce Curtea de Conturi a descoperit nereguli grave

Cîrjă Lucian Sorin, inculpat într-un dosar de corupție

Numele lui Cîrjă Lucian Sorin, cel care ocupă funcția de președinte al AJF Constanța din anul 2014, se află pe lista inculpaților trimiși în judecată de DNA într-un dosar de corupție al cărui cap de afiș este deputata PSD Mirela Matichescu.

În sarcina lui Cîrjă, procurorii DNA au reținut comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

„Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către funcționari din cadrul Consiliului Județean Constanța, responsabili de procedura selecției publice de proiecte și atribuirea de finanțări nerambursabile pentru activități sportive, având concursul Președintelui Asociației Județene de Fotbal Constanța, ar fi fost stabilită în mod nelegal, discriminatoriu și în absența unui sistem concurențial, eligibilitatea Asociației Sportive Club Sportiv Farul Constanța, fapt care ar fi condus, în 2018, la încheierea a unui contract de finanțare nerambursabilă pentru activitate sportivă cu această asociație”, spun procurorii DNA.

Citește și: Mihai Ochiuleț, directorul CSM Constanța, a MINȚIT. Ține în continuare ascunsă „Strategia de comunicare” pentru care a plătit 100.000 de lei, deși promitea că o prezintă public – Constanta Sport News        

You may also like

Leave a Comment