Home FotbalFarul Constanța pune în vânzare abonamente pentru sezonul 2026/2027. Cât te costă să vezi pe teren echipa lui Sabău

Farul Constanța pune în vânzare abonamente pentru sezonul 2026/2027. Cât te costă să vezi pe teren echipa lui Sabău

by Matei Vlad
  • Clubul Farul Constanța pune în vânzare abonamentele pentru sezonul 2026-2027.
  • Vechii abonați și deținătorii de carduri premium “Eu sunt farist” au prioritate la achiziția acestora. 

Abonamentele sunt valabile la toate partidele de pe teren propriu (campionat + play-off/play-out + Cupa României) pe care Farul le va disputa în sezonul 2026-2027. 

Perioada 16 iunie – 30 iunie este dedicată vechilor abonați, care vor avea prioritate pentru a-și păstra locurile din sezonul precedent, apoi abonamentele vor deveni disponibile pentru toți suporterii Farului.

De asemenea, deținătorii de carduri premium “Eu sunt farist” au prioritate la achiziția unui singur abonament și o reducere de 15% din prețul abonamentului. Dacă acești dețin carduri, dar nu sunt vechi abonați, în perioada mai sus menționată își vor putea achiziționa abonamente doar pe locurile disponibile. 

Casieria pentru abonamente se află la Sala de conferințe din baza Academiei Hagi de la Ovidiu, iar programul de funcționare este 10:00 – 19:00, de luni până vineri. 

ATENȚIE! Pentru emiterea fiecărui card va fi percepută o taxă de 10 lei. 

Detalii la telefon 0733.735.115

Prețuri abonamente

Peluze – 300 de lei

Tribuna 2 – 750 de lei

Tribuna 1 – 900 de lei

Tribuna 0 – 1.200 de lei

Pachet Academie – 450 de lei (Peluza 1, sector B, abonamente adult + copil din Academia Hagi sau Farul) 

Toate abonamentele vor putea fi folosite numai în scop personal, fiind interzisă distribuirea sau împrumutul către o altă persoană!

Folosirea cardului de acces de către altă persoană în afara titularului atrage anularea acestuia de către clubul organizator conform Legii 04/2008.

You may also like

Leave a Comment