În anii ’70, la Medgidia, pe un teren folosit pentru depozite îngropate de legume şi pentru extragerea dintr-o carieră a nisipului de construcţii, s-a ridicat unul din cele mai mari complexe sportive din țară: un stadion cu peste 30.000 de locuri, un bazin olimpic, o sală de sport multifuncțională și un patinoar, în condițiile în care orașul nu a avut niciodată echipă în prima divizie.
Pe stadionul din Medgidia, primul meci a avut loc în anul 1980, iar pentru localnici cel mai important joc a fost cel din 1999, când în oraş a venit Rapidul lui Mircea Lucescu, campioana României de atunci. A fost prima și ultima dată când stadionul a fost plin. „A fost un meci pe care l-am pierdut cu 0-1, dar stadionul a fost plin. Vorbim aici despre 30.000 de oameni, în condiţiile în care Medgidia avea o populație de 50.000 de oameni“, îşi amintea Mircea Pintilie, fost primar al orașului.
„Cenaclul Flacăra“ la Medgidia
În anul 1982, aici a avut loc și spectacolul Cenaclul Flacăra. „Cu Medgidia începe turneul Cenaclului Flacăra in judeţul Constanţa, turneu programat la o lună şi ceva după „săptămîna de vis“, din acelaşi judeţ, si care va dura o lună, timp în care Cenaclul Flacăra va încerca să răspundă tuturor cererilor, cereri numeroase, precum dă de înţeles sala plină ochi de la Medgidia. (…) Cenaclul Flacăra a venit cu puterile sale, cu datoria sa faţă de oamenii acestui oraş, să încununeze prin artă străduinţa oamenilor de pe cele două maluri ale canalului Dunăre — Marea Neagră“. Alexandru Mica, reîntors recent dintr-un turneu din China şi Coreea, a prezentat publicului cînteee culese din ţările prietene. „Fata din depărtări“ (în limba chineză), „A venit primăvara“ (în limba coreeană), „Cîntec ritual pentru pregătit ceaiul“ (in limba japoneză), „Pămînt natal“ (în limba urdu) şi Iancu Jianu un cîntec pe un splendid text vechi de peste două sute de ani cules de Vasile Alec- sandri (muzica culeasă de George Ucenescu).
Conducătorul cenaclului a afirmat, şi pe bună dreptate, că la Medgidia s-a înregistrat un record. S-a făcut o excursie în lume de pe temeiul nostru de acasă, de pe un sentiment de egalitate cu toate popoarele lumii. Atîta timp cît noi, spunea în continuare poetul Adrian Păunescu. prin ceea ce facem putem a oferi lumii — cu aceeaşi demnitate şi prietenie putem şi lua tot ce este mai reprezentativ din cultura universală. Cenaclul Flacăra a venit la Medgidia după cinci ani şi a adus, aici, şi cîntece în mai multe limbi ale pămîntulului“, scria Sorin Postolache în „Flacăra“.
Stadionul, al treilea ca mărime din țară
Proiectul megalomanic îi aparține lui Iftimie Ilisei prim secretar de partid, un bucovinean care a venit pe aceste meleaguri și a luptat pentru ca orașul de care fugeau toți să devină unul modern. A adus apă potabilă și a făcut canalizare în tot orașul. A făcut o baie în cel mai sărac cartier al orașului, în Poligonul Viilor, dar și un bowling după modelul celui din Olimp, cu patru piste, altele patru de popice, cu mese de ping-pong, de şah, rummy sau biliard. Orașul avea spital teritorial și o policlinică.
De departe, cea mai mare realizare a sa a fost complexul sportiv. Aici s-au ridicat un stadion cu peste 30.000 de locuri, al treilea ca mărime după Arena Națională și Timișoara, un bazin olimpic, o sală de sport multifuncțională și un patinoar, în condițiile în care orașul nu a avut niciodată echipă în prima divizie.
Citește și: Stadionul uitat al Constanței: „maidanul Victoria se mărginește la răsărit cu vântul“
Din revista „Arhitectura“ din anul 1978 aflăm amănunte tehnice despre proiect. „În în anul 1971, s-a întocmit detaliul de sistematizare pentru zona de vest a oraşului Medgidia prin care s-a stabilit mobilarea cu dotări sportive a unei suprafeţe de 17,2 hectare. în afara faptului că oraşul era înzestrat, astfel, cu foarte utile amenajări şi elemente de bază materială sportivă, dar se asigura şi o mai bună valorificare a unui excelent teritoriu — situat în perimetrul construibil al localităţii şi avînd o orientare optimă faţă de Canalul Dunăre-Marea Neagră — folosit pînă atunci pentru depozite îngropate de legume şi pentru extragerea dintr-o carieră a nisipului de construcţii“, scriu arhitecții Ion Teodor și Alexandru Bălan.
Parcul sportiv orăşenesc era compus din 2,51 hectare terenuri de sport, 4,6 hectare construcţii sportive și 10,09 hectare – suprafeţe plantate şi circulaţii. În lucrarea de specialitate, stadionul este prevăzut cu 18.00 locuri, iar sala de sport cu 1.400 locuri (foto jos), alături de bazinul de înot şi patinoarul.
Construcţia stadionului a început în anul 1972, pe o fostă groapă de nisip a fostei cariere, jumătate dintre gradene plasîndu-se pe taluzul gropii, iar cealaltă jumătate pe umplutură. În jurul stadionului central, s-au amplasat celelalte terenuri de fotbal, handbal, baschet, volei, tenis.
Proiectul sălii de sport a început patru ani mai târziu, după un proiect întocmit de arh. Teodor Danciu, proiect care a mai fost utilizat şi la realizarea sălilor din Tulcea şi Vaslui. În anul 1977 a început şi execuţia bazinului de înot descoperit, la care s-a ţinut cont de crearea posibilităţilor de acoperire în viitor şi la care s-au grupat, într-o singură aripă, vestiarele cu staţia tehnică şi centrala termică.
Patinoarul artificial descoperit e amplasat în continuarea frontului spre canal, determinat de sală şi bazin. Construcţia, spuneau arhitecții, se compunea din pista de gheaţă de 30×60 m, corpul vestiarelor pentru public şi sportivi cuplate cu staţia de frig. Acest patinoar artificial a fost proiectat, în primă fază, ca dotare descoperită, putînd fi acoperit în viitor printr-un sistem de cabluri în lungul pistei de gheaţă. Corpul vestiarelor e totodată şi tribună pentru spectatori.
Orașul tinerilor
Orașul se dezvoltase pe toate liniile. În anul 1977, Medgidia era unul dintre oraşele cu cei mai puţini pensionari, media de vârstă a cetăţenilor săi variind în jurul cifrei de 35 de ani. Aici funcționau o fabrică de ciment, dar și una de var. în cele opt șşcoli cu clase I—VIII şi trei licee industriale învățau peste 15.000 de elevi. Tot la Medgidia erau un muzeu de artă și o expoziţie permanentă consacrată Canalului Dunăre—Marea Neagră. Bibliotecile orăşenească şi a sindicatelor aveau 20.000 de cititori activi. Pe scenele celor trei case de cultură evoluat cele 60 formaţii artistice (corurile muncitoreşti, brigăzi artistice, echipele de teatru, ansamblurile de cîntece şi dansuri „Pandelaşul“ şi „Doina Dobrogei“. Formaţiile de dansuri populare, de dans tematic, ritmic, modern, orchestrele de muzică uşoară, nenumăraţii solişti şi recitatori. Corul muncitoresc de la I.M.U.M., Corul Sindicatului învăţămînt, formaţiile de teatru ale Casei de cultură a sindicatelor şi Casei armatei „Dunărea“, brigada artistică de la C.L.A., orchestra de muzică uşoară „Medusa“ au obținut numeroase premii şi menţiuni, aflăm din ziarul Contemporanul din anul 1987.
Printre marile realizări, descrise în mai toate publicațiile, erau complexul sportiv, care a fot ridicat inclusiv cu munca voluntarilor. „I s-a reproşat că a a luat oamenii din întreprinderi şi a făcut muncă voluntară pentru stadion – care era ca o bijuterie – şi că a lucrat cu cimentul de la IMUM. Da, a făcut stadionul în nişte condiţii de semilegalitate, că doar nu l-a luat acasă, l-a făcut pentru oraş“, spuneau cei care l-au cunoscut pe Iftimie Ilisei.
După Revoluție, a început declinul său. Singura investiţie a fost montarea unor scaune în incinta complexului, aduse de pe stadionul Lia Manoliu, în momentul în care acesta a fost dezmembrat. Singurul care mai este folosit este stadionul, pentru diferite întreceri sportive sau evenimente culturale, cum ar fi Zilele orașului Medgidia.
1 comment
[…] Citește și: Investiția faraonică din Medgidia. Cum s-a construit un stadion cu peste 30.000 de locuri într-un… […]