Luni, 29 iunie 2026, în sala „Dobrogea“ a Consiliului Județean Tulcea, a avut loc o ședință tehnică în vederea bunei organizări a Campionatului European FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, eveniment sportiv de anvergură continentală, la care sunt așteptați peste 1000 de participanți și delegații oficiale din 20 de state europene, desfășurat în perioada 31 iulie – 9 august 2026.
Competiția este organizată de Federația Română de Baschet, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea.
Astfel, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședinții Lavinia Vizauer și Iancu Naciadis și administratorul public al județului, Dumitru Mergeani s-au întâlnit cu președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală și au discutat detalii care țin de organizarea acestui campionat la cele mai înalte standarde.
„Discuțiile au vizat stadiul pregătirilor și coordonarea etapelor organizatorice, astfel încât România să ofere cele mai bune condiții pentru desfășurarea competiției europene de la Tulcea”, snunță FRB.
Competiția sportivă de nivel european reprezintă, de asemenea, inaugurarea oficială a celei mai mari investiții în infrastructura sportivă din județul nostru, Sala Polivalentă Tulcea, proiect derulat de Compania Națională de Investiții, având ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea.
FOTO deschidere: Carmen Tocală, președintele FRB, în Sala Polivalentă din Tulcea (sursa FRB)
