Federația Română de Lupte și-a desemnat superlativele anului 2025 în cadrul Galei Laureaților FRL, eveniment desfășurat pe 9 decembrie, la Predeal. Gala a adus în prim-plan performanțele remarcabile obținute pe parcursul anului și a celebrat excelența luptelor românești la nivel național și internațional.
În cadrul galei au fost acordate 16 distincții pentru cei mai valoroși sportivi ai anului 2025, iar una dintre acestea i-a revenit sportivei cumpănene IOANA GAVRILĂ, legitimată la C.S. “Victoria” Cumpăna. Ioana a fost desemnată Laureată la Categoria U15, ca recunoaștere a rezultatelor excepționale obținute în anul 2025, culminând cu remarcabilul loc 3 la Campionatul European de Lupte de la Caorle, Italia.
De asemenea, antrenorul VASILE VICOL, cel care o pregătește pe sportiva Ioana Gavrilă la C.S. “Victoria” Cumpăna, totodată antrenor al lotului feminin U15, a primit o distincție specială în semn de recunoaștere pentru merite deosebite în descoperirea și formarea sportivilor care au performat la nivel național și internațional.
