Sala Polivalentă din Constanța trebuia finalizată în urmă cu mulți ani, dar incompetența și nepăsarea edililor orașului a făcut ca obiectivul să intre pe o linie moartă. Astfel, în acest moment, Sala Polivalentă nu a ajuns nici măcar la 60% grad de construire. Despre lucrările la Stadionul Gheorghe Hagi nici nu se poate vorbi deoarece acolo nu s-a realizat NIMIC.
Sătul, probabil, de incompetența primarului Vergil Chițac, care ani de zile a dus orașul cu preșul miniciunilor electorale, Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța și șeful politic al lui Chițac, a anunțat că instituția pe care o conduce se va implica în realizarea celor două obiective de insfrastructură sportivă.
„Sala Polivalentă va fi finalizată în iunie 2027. Este un angajament ferm și un proiect esențial pentru sportul constănțean, pentru competiții naționale și internaționale, dar și pentru evenimente care aduc comunitatea împreună”, a spus Mitroi.
În ceea ce privește Stadionul „Gheorghe Hagi”, Consiliul Județean Constanța „va intra cofinanțator pentru ca acest proiect să devină realitate. Facem pașii necesari astfel încât lucrările să poată începe și Constanța să aibă infrastructura sportivă pe care o merită”, a anunțat Florin Mitroi.
Vă reamintim, primarul Chițac a promis că în luna martie 2026 vor începe lucrările de construire ale noului stadion, însă CNI l-a contrazis.
