Federația Română de Oină anunță că a început producția filmului „Oina – Spiritul Jocului Românesc„, un documentar sportiv narativ de lungmetraj care urmărește sportul național românesc la intersecția dintre pasiune, tradiții si globalizare.
Regizorul Ovidiu Paun: „Acest film documentar este un proiect de suflet pe care îl dezvolt de ceva timp si prin care urmăresc sa explorez legătura dintre jocul de oină și spiritul românesc; ce ne apropie în continuare de acest sport și cum a reușit oina să reziste ca sport național?
Oina se joacă încă – de pe culmile satelor de munte până pe plajele litoralului, din echipe mici de cartier până la cluburi care reprezinta instituții ale statului. Vom surprinde acest sport, prin ochii comunităților care pastreaza viu jocul de oina. Documentarul aduce laolaltă aceste perspective pentru a arăta cum oina poate inspira educația tinerilor și revalorizarea tradițiilor„.
Primele cadre au fost realizate la Constanța, atât la sediul Federatiei Române de Oină, cât si în județ, activitatea urmând să se desfășoare pe tot parcursul anului în diferite locații din țară.
foto: FRO
