- Începând cu anul 2019, vară de vară, Costineștiul devine punctul fierbinte al baschetului juvenil din România. Aici se vor întâlni, la final de iunie și început de iulie, peste 300 de echipe și mii de copii.
Federația Română de Baschet organizează Competitiile Sportive Nationale de Baby si Minibaschet – Costinesti 2026, în perioada 20–26.06.2026 – Babybaschet și 27.06–04.07.2026 – Minibaschet. FRB a comunicat, la solicitarea Constanța Sport News, că, anul acesta, vor participa aproximativ 300 de echipe de copii la cele două competiții. La momentul primirii răspunsului, situația este următoarea:
- · Competiția Sportivă Națională U10 (BabyBaschet) – 100 de echipe masculin și feminin;
- · Competiția Sportivă Națională U12 (MiniBaschet) – 194 de echipe masculin și feminin.
Precizăm faptul că perioada de înscriere a fost deschisă până la data de 08.06.2026, iar răspunsul primit de CSN a fost formulat la data de 4 iunie, motiv pentru care numărul echipelor participante, precum și cel al sportivilor și antrenorilor, urmează să fie actualizat după validare.
Competițiile naționale de BabyBaschet și MiniBaschet se organizează în stațiunea Costinești începând cu anul 2019.
„Competiția Sportivă Națională de BabyBaschet și MiniBaschet – Costinești 2026 reprezintă cel mai important eveniment dedicat baschetului juvenil din România și una dintre cele mai ample platforme sportive adresate copiilor”, susțin reprezentanții FRB.
Scopul principal al acestor competiții îl constituie promovarea unui stil de viață sănătos, activ și echilibrat în rândul copiilor, prin integrarea baschetului ca instrument educațional, sportiv, preventiv și social.
Prin organizarea acestei competiții sportive naționale, Federația Română de Baschet urmărește:
- sprijinirea dezvoltării fizice, cognitive și sociale a copiilor;
- promovarea educației prin sport și a valorilor comunitare;
- încurajarea incluziunii sociale, a spiritului de echipă și a fair-play-ului;
- consolidarea rolului sportului ca instrument de sănătate publică, educație și dezvoltare comunitară;
- identificarea timpurie a copiilor cu potențial sportiv și întărirea bazinului de selecție pentru programele de performanță;
- consolidarea proceselor de identificare și selecție a copiilor cu aptitudini sportive, ca parte a strategiei naționale de dezvoltare a baschetului juvenil din România.
Totodată, evenimentul contribuie la formarea unei generații sănătoase, active și responsabile, în care sportul devine un vector al echității, solidarității și coeziunii sociale.

Competitiile Sportive Nationale de Baby si Minibaschet – Costinesti 2026 se vor desfasura in urmatoarele perioade:
- – 20–26.06.2026 – Babybaschet (in 20.06 este sedinta tehnica si validarea)
- – 27.06–04.07.2026 – Minibaschet (in data de 27.06 este sedinta tehnica si validarea)
- – 01.07.2026 – CN U12 de baschet 3×3
- – 01.07.2026 – Concursuri si alte activitati
Mai multe detalii: www.frbaschet.ro
