Cosmin Brumă (Alex Team) a reușit să obțină victoria în meciul cu italianul Samuele Iorio (Team Alassio) în gala desfășurată la Pescara (Italia) devenind astfel Campion Mondial la Kickboxing în promoția Fight Clubbing, una dintre promoțiile de top ale Europei.
Miercuri, 26 noiembrie, primarul Constanței, Vergil Chițac, a primit astăzi vizita sportivului Cosmin Brumă și a antrenorului acestuia, Alex Filip,evenimentul fiind marcat de Primăria Constanța printr-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Imediat, zeci de mesaje ale constănțenilor au taxat gestul primarului care în afară de a se poza cu sportivii nu face nimic pentru sportul constănțean. Vă reamintim, din 2020, de când este edil, Chițac nu a amenajat în municipiu nici măcar un teren de sport destinat publicului larg. Despre proiectele Stadionului și Sălii Polivalente nu are rost să mai vorbim deoarece par a fi abandonate.
Iată ce au spus constănțenii despre poza primarului alături de campionul mondial:
Ăsta nu construiește nimic nu va mai faceți speranțe este doar un bufon.
Felicitări sportivului, antrenorului și părinților!! Poate ajutați campionii Constanței – care nu sunt puțini – cu mai mult decât o postare ipocrită și o strângere de mână!
Primaru bagator de seama care nu face nimic pentru sportivi.
Se baga si el in seama cu sportivii pe care primaria Constanta ii ignora complet…si carora doar le strange mana. Ce publicitate fortata…Aratati-le stalpisorii, ca deaia avea nevoie sportul in orasul asta…si de alte proiecte imbecile.
Daa, poate așa construiți și voi un bazin de înot olimpic că nu avem niciunul in județul Constanța .Sali de sport avem multe iar sportivul din foto se antrenează oricum la o sala privată . Felicitări sportivului și antrenorului nicidecum primarului.
Citește și:
CSM Constanța sare în apărarea Cameliei Voinea: „Nedrept linșaj mediatic…tehnică securistă”
sursa foto: Primăria Constanța
