Home TopVIDEO Mihai Ochiuleț, directorul CSM Constanța, prins cu minciuna în Consiliul Local. „Ați încercat să vă creați un avantaj personal”

VIDEO Mihai Ochiuleț, directorul CSM Constanța, prins cu minciuna în Consiliul Local. „Ați încercat să vă creați un avantaj personal”

by Călin Gavrilaș

Miercuri, 15 aprilie, Consiliul Local al Municipiului Constanța s-a reunit în ședință, iar pe ordina de zi a figurat, printre altele, și proiectul privind Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal (CSM) Constanța, club aflat în subordinea CL.

Deși Guvernul cere desființarea a 20% din posturile ocupate, directorul CSM Mihai Ochiuleț (foto deschidere) desființează, în realitate, prin intermediul noii reorganizări, 70% din posturi, a explicat Felicia Ovanesian (consilier local independent, dar și avocat) chiar în timpul ședinței de Consiliu Local. „În esență, rămân doi muncitori, un șofer și un referent. Se desființează Compartimentul Financiar și resurse Umane, dacă ați mai auzit vreodată așa ceva și, cu siguranță, toată activitatea acestor compartimente va fi externalizată. în general, externalizarea costă de minimum 10 ori mai mult decât serviciile interne”, spune Ovanesian.

Ochiuleț, prins cu minciuna

Felicia Ovanesian a atras atenția asupra articolului 53 din Regulamentul de organizare și funcționare al CSM Constanța propus spre adoptare. Ea a arătat că, în forma aprobată de Consiliul de Administrație al clubului, acest articol avea un alt cuprins:

„Art.53. Până la ocuparea prin concurs a funcției de Director în condițiile art. 51 și 52, Primarul Municipiului Constanța poate desemna prin dispoziție de primar o persoană care să exercite temporar această activitate, cu excepția situație în care  la data prezentului regulament există o persoană care ocupă această funcție. În acest din urma caz mandatul directorului își va produce efectele până la ocuparea prin concurs a funcției de director în condițiile art.51 si 52” – este articolul în forma prezentată și adoptată de Consiliul de Administrație al CSM Constanța.

„Prin acest articol a fost modificat Regulamentul CSM Constanța pentru a se crea un avantaj personal, protejarea propriului post în detrimentul interesului public, de către actualul director. Deci, actualul director (Mihai ochiuleț n.red.) a modificat textul astfel încât primarul să nu mai poată numi pe nimeni la expirarea mandatului dacă există o persoană care ocupă în prezent această funcție. O asemenea reorganizare a CSM Constanța nu poate fi adoptată: este epurare și satisfacerea intereselor personale ale directorului”, a spus Ovanesian.

VIDEO: Ședința de CL din data de 15 aprilie

În replică, Ochiuleț a citit articolul 53 din Regulament într-o altă formă, formă care a ajuns pe masa consilierilor locali, o formă din care (nu se știe la sfatul cui) a scos pasajul care-i crea un avantaj personal. Articolul 53 din regulament, în forma transmisă CL arată așa:

Art. 53 din Regulamentul cu care Ochiulet a venit in fața CL, dar fără avizul Consiliului de Administrație

Tentativa eșuată de a-și crea un privilegiu/avantaj prin modificarea Regulamentului și trecerea lui prin Consiliul de Administrație într-o altă formă decât cea finală a fost recunoscută chiar de Mihai Ochiuleț în timpul ședinței de Consiliu Local. Confruntat de Felicia Ovanesian, directorul CSM Constanța a recunoscut că în Consiliul de Administrație a propus și supus aprobării o altă formă de Regulament decât cea cu care a venit în fața Consiliului Local al Municipiului Constanța.

Conform Art.48. din regulamentul CSM Constanța, Consiliul de administrație are următoarele atribuții:

1. Avizează și înaintează spre aprobarea Consiliul local al Municipiului Constanța:

        a) Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Municipal Constanța;

        b) Structura organizatorică a Clubului Sportiv Municipal Constanța;

        c) Modificări ale Regulamentului de organizare și funcționare al Clubului Sportiv Municipal Constanța;

În concluzie, Regulamentul adoptat de Consiliul Local Constanța cu voturile consilierilor PSD și PNL este unul care încalcă art 48 chiar din regulamentul CSM Constanța deoarece Consiliul de Administrație a aprobat un alt Regulament.

Constanța Sport News l-a contactat pentru un punct de vedere pe Mihai Ochiuleț dar acesta nu a vrut să ofere nicio explicație.

Citește și:

CSM Constanța, în vizorul DNA. Suspiciuni de abuz în serviciu, fals în înscrisuri și evaziune fiscală

CSM Constanța se întoarce în COMUNISM. Regulamentul care interzice sportivilor părul vopsit, coafurile excentrice sau tatuajele excesive

Mihai Ochiuleț, directorul CSM Constanța, a MINȚIT. Ține în continuare ascunsă „Strategia de comunicare” pentru care a plătit 100.000 de lei, deși promitea că o prezintă public

You may also like

3 comments

Lenuta Iordache aprilie 17, 2026 - 12:39 pm

Nu doar la CSM CONSTANTA !Mai verificați și veți găsi!

Reply
Călin Gavrilaș aprilie 17, 2026 - 1:27 pm

Bună ziua. Dacă aveți și alte exemple, vă rog să le transmiteți (inclusiv dovezi) pe adresa de mail contact@constantasportnews.ro

Reply
„Reorganizarea” CSM Constanța, gândită de Mihai Ochiuleț, se lasă cu procese. A dat afară angajați ca să contracteze cu sume fabuloase servicii externalizate - Constanta Sport News septembrie 14, 2026 - 12:56 pm

[…] persoane juridice. Desigur, externalizarea lui Ochiuleț, trecută prin Consiliul Local Constanța cu diferite subterfugii, pare să ne coste mai mult decât dacă CSM Constanța ar fi avut angajații […]

Reply

Leave a Comment